Acid acetilsalicilic 500 mg, 20 comprimate, Zentiva

Medicament sub formӑ de comprimate pentru combaterea durerilor de intensitate ușoară sau moderată.

stoc

Acest produs este în stoc în farmaciile din Rețeaua Alphega.

Preț de la :
200
lei
Cantitate
-
+


Indicații:

Ca analgezic și antipiretic: combaterea durerilor de intensitate ușoară sau moderată, cefalee, mialgii, dureri reumatice articulare și periarticulare, nevralgii, dureri dentare, dismenoree; combaterea febrei.
Ca antiinflamator: tratamentul fenomenelor inflamatorii în reumatismul articular acut; ameliorarea inflamației articulare în poliartrită reumatoidă.


Compoziţie:

Fiecare comprimat conține acid acetilsalicilic 500 mg.


Mod de administrare:

Comprimatele se înghit întregi, cu o cantitate suficientă de apa, de preferință după mese.
Adulți: pentru efectul analgezic și antipiretic se administrează 500 mg acid acetilsalicilic (un comprimat Acid Acetilsalicilic 500 mg), repetând în funcție de necesități la intervale de minim 4 ore. Pentru efectul antiinflamator se administrează 3 - 4 g acid acetilsalicilic (6 - 8 comprimate Acid Acetilsalicilic 500 mg) pe zi, în administrare fracționată, la intervale de 6 ore.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani: administrarea pentru efectele analgezice și antipiretice din cadrul afecțiunilor virale se face la recomandarea medicului și sub stricta lui supraveghere.
Copii cu vârsta peste 12 ani. Pentru efectul antiinflamator în reumatismul poliarticular acut se administrează 85 - 100 mg acid acetilsalicilic/kg și zi (fără a depăți 3 g pe zi), fracționat, la intervale de 4 - 6 ore, timp de 20 - 30 zile; în continuare, se administrează 2/3 din doza de atac 10 - 20 zile, apoi 1/2 - 1/3 alte 30 - 40 zile.


Precauţii şi avertizӑri:

Hipersensibilitate la acidul acetilsalicilic, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipienți. Ulcer gastric sau duodenal activ.
Diateză hemoragică.
Antecedente de astm bronșic indus de administrarea salicilaților sau a substanțelor cu acțiune similară, în special antiinflamatoare nesteroidiene.
Ultimul trimestru de sarcină.
Insuficiență hepatică severă.
Insuficiență renală severă.
Insuficiență cardiacă severă.
Asocierea cu metotrexat la doze: 15 mg/săptămână.
Copii cu vârsta sub 6 ani.
Administrarea acidului acetilsalicilic în scop analgezic și antipiretic nu se recomandă la copii cu gripă, viroze respiratorii sau varicelă, datorită riscului de complicații infecțioase și sindrom Reye.
Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Acidul acetilsalicilic nu influențează capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.


Forma de prezentare:

Cutie cu 20 comprimate.

Produse recomandate de farmaciștii Alphega
Medicament
Alege farmacia