Doppelherz Magnesium 400+Acid folic+Vitamina B1+B6+B12, 30 comprimate, Queisser Pharma

Supliment alimentar pentru situațiile de stres sau efort fizic susținut.

Prețul afișat este cu TVA și este valabil doar pentru comenzile online pe comanda-alphega-farmacie.ro.
În farmacii prețul poate varia.


Indicații:
Magneziul contribuie la metabolismul energetic normal și la funcționarea normală a sistemelor muscular și nervos.

Vitamina B1 contribuie la funcționarea normală a inimii.

Complex optim de Magneziu și Vitamine B pentru situațiile de stres sau efort fizic susținut. Provocările de zi cu zi, stresul, efortul fizic cauzat de serviciu sau sport necesită energie, forță musculară și o bună funcționare a sistemului nervos. Alimentarea optimă cu vitamine și substanțe minerale reprezintă condiția cea mai importantă pentru a proteja starea de sănătate și pentru a-i asigură organismului nostru capacitatea de efort. În situații de stres și de efort fizic sau intelectual crește nevoia asimilării acestor substanțe nutritive.


Care sunt principalele beneficii ale Magneziului?

Magneziul este o substanță minerală de importanță vitală, pe care corpul nu o poate produce singur. În același timp, depozitarea acestuia este limitată. Din cauza gradului înalt de prelucrare a alimentelor, se poate ajunge în situația în care cantitatea de Magneziu asimilată să nu fie mereu una optimă. De asemenea, în timpul preparării alimentelor pot interveni pierderi suplimentare. Magneziul este important pentru organism întrucât contribuie la funcționarea normală a sistemului muscular. De reținut: mușchiul cardiac este un mușchi foarte important al organismului nostru. Magneziul este implicat, de asemenea, în funcționarea sistemului nervos, acțiune la care participă suplimetar și Vitaminele B1, B6 și B12.


Care sunt principalele beneficii ale Vitaminei B1?
Vitamina B1 (tiamină) este necesară pentru transmiterea impulsurilor nervoase și ajută la metabolismul energetic normal. Este cunoscută ca fiind „vitamina bunei dispoziții”, are efecte tonice și este utilă pentru cei care suferă de râu de mișcare (kinetosis); contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice. Surse naturale de vitamina B1 sunt pâinea și cerealele.


Care sunt principalele beneficii ale Vitaminei B6?

Vitamina B6 (piridoxină) contribuie la metabolismul normal al proteinelor și al glicogenilor. Are rol determinant în menținerea sănătății psihice și contribuie la reducerea oboselii și extenuării. Surse naturale de vitamina B6 sunt avocado, spanac, usturoi, banane.


Care sunt principalele beneficii ale Vitaminei B12?

Vitamina B12 (ciancobalmina) contribuie la formarea normală a globulelor roșii, la sinteză normală a cisteinei, a fierului, la metabolismul energetic normal, are rol în protecția celulelor hepatice și în funcționarea corectă a tractului gastrointestinal. Surse naturale de vitamina B12 sunt, cu precădere, cele de origine animală, precum peștii și fructele de mare, carnea, ouăle și lactatele.


Care sunt principalele beneficii ale Acidului folic?

Acidul folic este una dintre principalele substanțe recomandate pentru sănătatea sistemului nervos. Despre acidul folic se știe deja că joacă un rol important în scăderea riscului defectelor de tub neuronal în cazul nou-născuților și că, alături alte vitamine din complexul B, are efecte benefice asupra creierului. De asemenea, acidul folic contribuie la metabolismul normal al homocisteinei. Mai exact, deficitul de acid folic este asociat cu creșterea nivelului de homocisteină, cu efect direct în apariția aterosclerozei și a altor boli cardiovasculare.

Suplimentul alimentar Doppelherz aktiv Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + ACID FOLIC este disponibil la un raport calitate – preț optim și este recomandăt în egală măsură și ca supliment în caz de solicitare a organismului.

Pentru mai multe informații privind proprietățile nutrienților din compoziția Doppelherz aktiv Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + Acid folic consultați prospectul disponibil.


Compoziţie:

Un comprimat conține 400 mg Magneziu, 4,2 mg Vitamina B1, 5 mg Vitamina B6, 5 µg Vitamina B12, 600 µg Acid folic.


Mod de administrare:

Se administrează 1 comprimat zilnic, în timpul mesei, cu o cantitate suficientă de lichid. Cure de câte 2 luni, urmate de 1 lună pauză; minim 2 cure/an.


Precauţii şi avertizӑri:

Doza zilnică recomandată nu trebuie depășită.

Suplimentele alimentare nu pot fi utilizate pentru înlocuirea unui regim alimentar variat.

Se recomandă utilizarea unui regim alimentar variat și echilibrat și a unui mod de viață sănătos.

A nu se lăsa la îndemână și la vederea copiilor mici.

A se păstra la temperaturi ce nu depășesc 25°C, în ambalajul original.


Forma de prezentare:

Cutie cu 30 comprimate.

Produse recomandate de farmaciștii Alphega